Multe dintre cazurile de cancer mamar sunt descoperite prin autoexaminare (Breast Self Examination).

DESCOPERIT ÎN FAZELE INCIPIENTE (STADIUL 0 SAU 1), CANCERUL DE SÂN POATE FI VINDECAT ÎN PROPORŢIE DE 90%.

Cancerul mamar este o afecțiune silențioasă, care evoluează în lipsa simptomelor.

Autoexaminarea lunară a sânilor, însoțită de controlul mamar anual de rutină, reprezintă primul pas în screeningul cancerului mamar.

Implică inspecția și autopalparea sânilor cu scopul de a observa eventualele modificări la nivelul glandei mamare.

Se recomandă efectuarea lui imediat după menstruație, când sănii nu mai sunt tumefiati și dureroși.

Frecvența acestui autoconsult nu este strict stabilită, ea putând fi realizată lunar, sau la cel mult trei-patru luni

CE PRESUPUNE?

Inspecția sânilor

Observă cu atenție sânul – stând în fața unei oglinzi, cu mâinile inițial în șolduri și apoi ridicate deasupra capului, atât din față cât și din profil.

Urmărește modificări precum:

  • creșterea recentă în volum sau schimbarea formei sânului,
  • înroșirea pielii,
  • retracția sau proeminența localizată a tegumentului,
  • îngroșarea pielii cu aspect de coajă de portocală,
  • retracția mamelonului sau eroziunea acestuia.

Autopalparea sânilor

Masează cu blândețe întreagă suprafață a sânilor și a regiunilor axilare, atât în poziție verticală cât și în poziție orizontală. Urmărește în special identificarea unor posibili noduli (zone mamare îndurate cu caracteristici net distincte în raport cu restul sânului).

CARE E URMĂTORUL PAS?

Prezența unor „noduli” sub degete nu trebuie să vă sperie, ci trebuie să determine etapa următoare de diagnosticare reprezentată de consultul mamar de specialitate la medicul ginecolog.

8 din 10 noduli nu sunt canceroși, însă ei trebuie monitorizați deoarece pot evolua în cancer

Echipa medicală Senologie